Israel López Valdés – Cachao
Israel López Valdés, cunoscut sub numele de Cachao López (14.09.1918 – 22.03.2008), porecla care deriva din cuvantul “cachondeo”, adica “vioi, cu bucurie”, a fost un basist si compozitor cubanez, considerat unul dintre cei mai influenti basisti de charanga din toate timpurile, unul din parintii mamboului modern si maestru al descarga (jam sessions cubaneze de improvizatie). Pe Hollywood Walk of Fame are o stea cu numele sau si a castigat mai multe premii Grammy, incepand cu anul 1990.
Cu totii stim si am dansat cel putin o data pe melodia de mai jos, dar haideti sa-l si cunoastem pe Cachao!
Nume: Israel López Valdés
Nascut: 14 septembrie 1918, Old Havana (Cuba)
Gen muzical: danzon, mambo, descarga
Instrumente: bongo, dublu contrabas
Music groups: Orestes Lopez, Arcano y sus Maravillas, Andy Garcia
BIOGRAFIE
Cachao s-a nascut pe 14 septembrie 1918 in Belen, un cartier din Old Havana, intr-o familie de muzicieni. Ca instrumentist de bongo, la varsta de 8 ani se alatura unei trupe de copii, din care facea parte si cel care avea sa devina un faimos cantaret si lider de orchestra, Roberto Faz. Un an mai tarziu, deja canta la dublu contrabas si realiza muzica pentru filmele mute ce rulau in teatrul din cartierul sau, in compania unui pianist care va deveni un adevarat superstar, marele executant de cabaret, Ignacio Villa, cunoscut sub numele de Bola de Nieve.
Parintii sai au avut grija sa primeasca toata educatia necesara, urmand cursuri acasa si apoi la un conservator. In adolescenta, a cantat la contrabas in Orquesta Filarmonica de La Habana, unde a continuat timp de 30 de ani, din 1930 si pana in 1960, sub bagheta unor dirijori precum Herbert von Karajan, Igor Stravinski si Heitor Villa-Lobos.
El a cantat la dublu contrabas cu fratele sau, multi-instrumentalistul si compozitorul Oreste López, care a fost cunoscut sub numele de “Macho”. Fratii, ambii membri ai Charanga Arcano y sus Maravillas, au compus impreuna mii de piese de danzone (predecesorul mambo-ului modern) si au avut o influenta majora asupra muzicii cubaneze din perioada 1930 – 1950. Ei au introdus Ritmo nuevo (“nou ritm”) la sfarsitul anilor 1930, care a transformat danzone, prin introducerea de ritmuri africane in muzica cubaneza, rezultand sound-ul unui mambo modern. Ei au co-scris danzone-ul “Mambo”, care a fost numit de scriitorul cubanez G. Cabrera Infante “mama tuturor Mambo-urilor”. El a compus “Chanchullo”, o danzone pe care se bazeaza “Oye Como va”.
Intr-o dimineata, in 1957, Cachao a adunat un grup de muzicieni care obisnuiau sa cante in cele mai populare cluburi de noapte din Havana, pentru a intergistra un jam session. Piesele descarga rezultate, cunoscute pentru pasionatii de muzica din toata lumea ca si Cuban jam sessions, au revolutionat ceea ce insemna muzica afro-cubaneza.
Casa de productie Panart a pus in acelasi an aceste piese de descarga pe albumul Cuban Jam Sessions in Miniature: “Descargas”. Multi critici de muzica au catalogat albumul ca facand parte dintre cele mai importante inregistrari cubaneze ale anilor 1950, fiind inclus in cartea “1.000 Recordings to Hear Before You Die”. Intre 1957 si 1959 el a participat la multe alte sesiuni de descarga in studiourile Panart. De asemenea, el a participat la aceste sesiuni, printre alte orchestre, si cu orchestra Tojo si All-Stars Cubano a lui Chico O’Farrill. A lucrat alaturi de Peruchín, Tata Guînes și Alejandro “El Negro” Vivar.
In 1961, Cachao pleca in Europa, traversand Oceanul Atlantic cu o ambarcatiune foarte mica. Datorita lui Ernesto Duarte care l-a dorit in orchestra lui, ajunge la Madrid, unde a petrecut cativa ani facand turul tarii. In 1963, orchestra s-a despartit, apoi, Cachao s-a mutat in SUA, ajungand unul dintre cei mai solicitati basisti din New York, performand in locuri precum Palladium Ballroom , Roseland, Birdland, Havana San Juan si Havana Madrid.
Pentru o vreme, el a avut doua personalitati muzicale. Pe scenele din New York era venerat ca un zeu al muzicii, cu concerte omagiale dedicate lui si înregistrari ale muzicii sale produse de muzicologul René López in 1977, dupa mai mult de 15 ani in care nu a mai avut nici o inregistrare ca si lider de orchestra. In schimb, in Miami, el era considerat un muzician obisnuit, care canta la majorate si nunti sau in trupele din cluburile de noapte ale epocii Miami Vice.
In anii 1990, actorul Andy Garcia a produs inregistrarile Master Sessions si concerte majore care onoreaza mostenirea lui. De atunci, Cachao a devenit din nou un nume apreciat de cubanezi si reputatia sa a continuat sa creasca. Nepotul sau, Orlando “Cachaito” Lopez, un basist prolific, de asemenea, a devenit unul dintre pilonii faimosului grup Buena Vista Social Club.
Muzica lui Cachao este folosita ca si coloana sonora a unor filme precum The Birdcage si Grand Theft Auto: Vice City. Andy Garcia a produs doua filme documentare despre muzica sa: Cachao… como su ritmo no hay dos (“With A Rhythm Like No Other”) (1993) si Cachao: Uno másno, care a avut premiera in aprilie 2008, la Festivalul International de Film de la San Francisco .
Lopez a murit in dimineata zilei de 22 martie 2008, in Coral Gables (Florida), dupa ce a implinit varsta de 89 ani. El a murit din cauza unor complicatii rezultate de insuficienta renala. Dupa moartea sa, in memoriam, s-a infiintat trupa Cachao Mambo All-Stars, care este formata din fostii sai colegi de trupa.
Dance Glance TOP 10
TITLU | ARTIST | ALBUM | GENRE/STYLE |
A Gozar con Mi Combo | Israel “Cachao” López | The Essential Album | Mambo |
Guajeo de Saxos | Cachao y Su Ritmo Caliente | Mambo Master | Mambo |
Guajira Clásica | Israel “Cachao” López | Ahora Si | Guajira |
El Son No ha muerto | Israel “Cachao” López | Feel the Rhythm, Vol 7 | Son Cubano |
Avemaria Morena | Israel “Cachao” López | Salsa Octavio | Rumba Afro |
Descarga Cachao | Israel “Cachao” López | Ahora Si | …. |
Mambo | Israel “Cachao” López | Master Sessions Vol I | Mambo |
Redención | Israel “Cachao” López | Cuba Linda | Son Cubano |
Obsecion | Israel “Cachao” López | Tha Last Mambo | Mambo |
Mambo cambio de swing | Cachao Y Su Ritmo Caliente | Ahora Si | Son Cubano |
Yeneré Guma | Israel “Cachao” López | Cuba Linda | Rumba Afro |
Galerie foto
@Photo Credit: Courtesy of © 2005 by Jakub Mosur