Home Stiri Berlin Salsa Congress 2014, 5 – 10 octombrie

Congresul de Salsa de la Berlin este, dupa parerea noastra, cel mai important eveniment de salsa organizat in Europa. De la an la an ridica standardele in materie de evenimente de salsa. De la an la an devine mai mult decat un congres, devine un adevarat spectacol.

Se bucura de un numar impresionant de participanti, aproximativ 2500 din intreaga lume la ultima editie, iar show-urile puse in scena in fiecare an sunt fantastice si se diferentiaza de celelalte congrese de salsa din lume. Cei mai importanti artisti din lumea salsa pregatesc pentru acest eveniment show-uri in premiera. Pe langa dans, acestia prezinta si alte momente artistice menite sa uimeasca si sa cucereasca privitorii.

In ceea ce priveste prezenta salseros din Romania la Congresul de Salsa de la Berlin, numarul romanilor creste de la an la an. Iar pe scena suntem reprezentati de cei mai buni dansatori de la noi din tara, dovada stand videoclipurile disponibile pe Youtube:

Salsa with Attitude (Timisoara) 2013

Melodia Project (Bucuresti) 2012

Prezenta Romaniei in cadrul Congresului de la Berlin nu se opreste aici, fiind reprezentati chiar in echipa organizatorica de Iris Chelarescu. Ea locuieste la Berlin si se ocupa timp de 365 de zile pe an de organizarea si promovarea evenimentului.

Asa ca, dragi salseros din Romania, daca vreti sa vedeti ce inseamna un festival de salsa situat la cel mai inalt nivel, va invitam sa participati la Berlin Salsa Congress 2014, care se va desfasura in acest an in perioada 5 – 10 octombrie. Din ce ni s-a povestit, pe ringul de dans veti fi inconjurati de unii dintre cei mai apreciati dansatori de salsa din lume, iar fiecare dans va fi o placere.

Daca aceste motive nu v-au convins, cititi mai jos ce a declarat Iris pentru Dance Glance despre editia din acest an:

Romania la Berlin Salsa Congress:

Desi in fiecare din ultimele 4 editii au urcat pe scena Congresului de la Berlin trupe romanesti (Salsa with Attitude, Salsa Caliente, Melodia Project), as putea spune ca cea mai constanta prezenta, inca din 2010, este Ioana Chihai din Timisoara. Anul acesta ea ne va incanta din nou cu prezenta ei si va face parte din etapele de tranzitie dintre show-urile de vineri. De asemenea, vom avea pe scena cativa dansatori din Romania, si ei facand parte din echipa Evolution Project.

Bootcamp-uri speciale:

Anul acesta avem 3 bootcamp-uri (cu Yamulee, Terry & Cecile, Afro Latin Connection) si un masterclass cu Morenasso & Anais. Pentru inscriere, nu este nevoie decat de un e-mail cu cateva informatii. Legat de taxa, aceasta depinde de la un bootcamp la altul si include si pretul unui full pass. De asemenea, aceasta trebuie platita cat mai curand de la data trimiterii e-mail-ului, pentru ca participantul sa aiba locul asigurat.

Concert Mika Mendez:

Inca din 2012 am inceput cu pasi marunti, dar siguri, sa extindem in cadrul congresului partea de bachata, dar si de kizomba. Anul trecut, Arena Mica din Tempodrom, unde au avut loc party-urile de sensual, a avut foarte mult succes si am avut dansatori care au venit special pentru aceasta parte a congresului. La inceputul anului, ne-am gandit ca am putea avea si ceva mai deosebit in acest sens si am ajuns la concluzia ca a avea un mini concert de Kizomba pentru a 14-a editie, ar fi un plus binevenit. Asa am ajuns sa cream, in mai putin de o luna, un moment de “live kizomba” cu unul dintre cei mai in voga cantareti de kizomba ai momentului, Mika Mendes.

3 motive pentru care un salseros din Romania ar trebui sa participe la eveniment:

1. Nivelul de dans este foarte ridicat. Sincer eu nu am foarte mult timp sa dansez la Berlin, dar pot spune ca, din 2010, nu am avut parte de un dans mediocru.

2. Workshop-urile sunt foarte variate si sunt situate la cel mai ridicat nivel.

3. In ceea ce priveste organizarea, chiar daca se mai strecoara mici greseli, pot spune cu mandrie ca este un eveniment la care lucram 365 de zile pe an si ne dam toata silinta ca in fiecare an sa nu repetam greselile din anul precedent, sa aducem imbunatatiri si plusuri.

Mai multe detalii
Site Oficial Pagina Facebook Pagina Youtube

Leave a Reply

INTERVIURI